România are un nou punct de frontieră permanent

România are un nou punct de frontieră permanent
Publicat: 08/11/2014, 21:05

Noul punct de frontieră scurtează drumul dinspre Serbia și Timișoara cu aproximativ 30 de kilometri. La deschiderea punctului de trecere au fost prezenți premierul Victor Ponta și omologul său sârb, Aleksandar Vucic.

„Europa nu va fi întreagă pâna ce Serbia și celelalte țări din această regiune nu vor fi în Uniunea Europeană. Ne leagă foarte multe lucruri. Ne desparte o frontieră pe care acum vrem să o facem cât mai ușor de trecut. (…) Vreau să legăm Romania de Serbia cât mai mult, prin infrastructură, prin relații economice. Știu foarte bine că din punct de vedere cultural suntem foarte bine legați”, a spus Ponta.

Victor Ponta a mai spus că există proiecte importante pe care România și Serbia trebuie să le dezvolte împreună, referindu-se la strategia Dunării și la o autostradă între Belgrad și Timișoara, „pentru a avea relatii economice mai dezvoltate”, potrivit Mediafax.

Întrebat de jurnaliști în cât timp va fi gata autostrada Timișoara-Belgrad, premierul Ponta a răspuns că aceasta nu poate fi finanțată din fonduri europene, întrucât Serbia nu este membră a Uniunii Europene.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal